Account

Reeducarea perineală pediatrică

Incontinența anală ce este definită de Societatea Internațională de Continență ca fiind pierderea involuntară de materii fecale sau de gaze.
Conținutul rectal (fecale, gaze) trece involuntar prin canalul anal și pacientul este în incapacitatea de a amâna o evacuare până când este convenabil din punct de vedere social.
Reeducarea anală este recomandată în următoarele cazuri:
* în cazul unei hipotonii a sfincterului extern, se vor folosi mijloace de antrenare a sfincterului prin electrostimulare și biofeedback cu ajutorul unui sonde anale;
* în cazul constipației terminale prin învățarea poziției și mișcării de împingere corecte a defecației, antrenarea musculaturii abdominale responsabile pentru împingerea defecatorie, sfaturi comportamentale pentru reglarea tranzitului;
* în cazul micro-rectumului sau macro-rectumului se folosește un aparat de reeducare ano-rectal ce va folosi o sondă rectală cu balon sau cu dublu-balon prin care se va antrena progresiv sensibilitatea și dilatarea rectală.

Principala cauză a incontinenței urinare este reprezentată de naștere. În timpul acesteia, planșeul pelvin va fi supus în primul rând presiunii directe a copilului, și în al doilea rând, musculatura este tensionată din cauza efortul de expulzare.
Aceste agresiuni tensionează și comprimă mușchii, țesuturile conjunctive și structurile nervoase ale planșeului pelvin.
In cazul nașterii prin cezariană perineul este mai puțin solicitat in mod direct dar pot apărea însă disfuncții perineale cauzate de presiunea ce se exercita pe musculatura planșeului pelvin mai ales din ultimul trimestru.
De asemenea, in urma unei cezariene se recomandă recuperarea abdominală si recuperarea cicatricei.

Diastazisul abdominal este o afecțiune reprezentată prin depărtarea mușchilor abdominali ce apare in deosebi la femeile însărcinate sau în perioada postpartum, în cazul pacientilor supraponderali, Aceasta apare atunci când mușchii drepți abdominali se depărtează în timpul sarcinii din cauza creșterii în volum a uterului.
Aproximativ 60% dintre femei prezintă diastază abdominală în timpul sarcinii sau postpartum.
Diastaza abdominală nu este limitată doar la femeile însărcinate sau în perioada postpartum, ci poate apărea și la copii sau bărbați. În unele cazuri, ea se declanșează în urma ridicării incorecte a greutăților sau la efectuarea incorectă a anumitor exerciții fizice.

Incontinența urinară se caracterizează prin pierderi accidentale și involuntare de urină. Aceasta nu reprezintă o afecțiune în sine, ci mai degrabă un simptom al unor probleme ale sistemului urinar, deficiențelor în structura planșeului pelvian sau a mușchilor perineali.
Pierderile necontrolate de urină au loc, în general, în timpul activităților care cresc presiunea în zona intra-abdominală, ca de exemplu atunci când o persoană tușește, strănută, râde sau în situațiile în care individul nu poate ajunge la timp la toaletă.
În cazul femeilor, se estimează că o femeie din cinci suferă de o incontinență urinară: 10% din femeile care nu au născut niciodată; 30% din femeile cu o activitate sportivă intensă; 12% din femei post-partum; 6 din 10 femei gravide suferă de « nevoi » urgente de a merge la toaletă iar 2 din acestea 6 suferă de o pierdere involuntară de urină iar 3-4 femei suferă deja de o incontinență urinară din al doilea trimestru al sarcinii. Studiile au arătat totuși ca vârsta cea mai afectata de o incontinență urinară este cea cuprinsă între 55 și 60 de ani.
De asemenea, în urma acestei afecțiuni s-au observat repercusiuni și consecințe semnificative la nivel psihologic și social astfel încât aproximativ 30% din femei suferă de depresie, auto-izolare, scăderea simei de sine și scăderea calității vieții, fiind considerat astfel ca un adevărat handicap.

La sportivele de performanță, riscul de incontinență urinară pare să fie de aproximativ trei ori mai mare decât la femeile inactive.
Mai mult, sporturile de mare impact au fost asociate cu o prevalență crescută a IU în comparație cu activitățile sportive cu impact redus.
Acest lucru poate fi explicat prin faptul că sporturile de mare impact sunt susceptibile de a produce o presiune intra-abdominală mai mare, ceea ce duce la slăbiciune musculară a planșeului pelvin, modificări morfologice și funcționale ale țesutului conjunctiv și ligamentelor.
Astfel, 29,1% au declarat că au suferit pierderi de urină în timpul sezonului competițional, sugerând posibile efecte asupra performanței lor sportive.